contact relatii clienti

Trimite sau cere bani utilizând numărul de telefon direct din Mobile Banking 

Să faci un transfer de bani ar trebui să fie la fel de simplu ca trimiterea unui SMS. Din CEC app,  aplicația de Mobile Banking, poți să faci transferuri către numere de telefon, în loc de IBAN.

 

 

Realizarea unui transfer bancar ar trebui să fie la fel de ușoară ca trimiterea unui SMS. Ceri sau trimiți bani către numere de telefon direct din aplicația CEC app, în loc de conturile IBAN lungi. Fără comisioane suplimentare

 

Pentru a trimite bani

 

Pas 1: Accesezi meniul principal, opțiunea Trimite/Cere bani - Trimite bani

Pas 2: Introduci numărul de telefon al beneficiarului sau alege-l din agenda telefonică.  Poți trimite bani inclusiv către beneficiari cu conturi la alte bănci.

Pas 3: Completezi suma și descrierea tranzacției. 

Pas 4: Confirmi datele introduse și autorizezi plata introducând codul PIN de la aplicația de Mobile Banking

Pas 5: Beneficiarul va primi un SMS prin care i se solicită să confirme principalele date ale tranzacției. Trebuie să acceseze linkul din SMS și să  selecteze/ introducă IBAN-ul,  numele și suma transferată (parolă pentru tranzacție).


trimite bani

 

Pentru a cere bani (funcționează doar între conturi CEC Bank)

 

Pas 1: Accesezi, din meniul principal, opțiunea Trimite/Cere bani - Cere  bani

Pas 2: Introduci manual sau selectezi din agenda telefonică numărul de telefon al persoanei de la care vrei să ceri bani, completezi suma și descrierea tranzacției. 

Pas 3: Persoana căreia îi ceri bani va primi un SMS prin care i se solicită să confirme tranzacția și trebuie să acceseze link-ul din SMS. Transferul se face imediat după ce își dă acordul pentru tranzacție. 

 

cere bani