CEC Bank a primit premiul Banca anului corporate 2011

Miercuri, 14 decembrie 2011, in cadrul celei de-a XVI-a editii a Galei Premiilor Revistei "Piata Financiara", CEC Bank a primit premiul "Banca anului corporate". Premiul a fost inmanat doamnei Mihaela Popa, Vicepresedinte CEC Bank.

Referindu-se la acest eveniment si la premiul acordat CEC Bank, doamna Vicepresedinte Mihaela Popa a declarat:

"Suntem mandri ca CEC Bank a reusit, atat prin valorile sale fundamentale (stabilitate, incredere si onestitate), cat si prin perseverenta si profesionalismul echipei din care fac parte, sa se situeze in topul preferintelor clientilor. In contextul in care traversam o perioada grea din toate punctele de vedere, consider ca este de datoria noastra sa sustinem mediul de afaceri. CEC Bank a fost si este o banca ce a dezvoltat proiecte mari in infrastructura, a stimulat consumul dar in special a ajutat la accelerarea absorbtiei fondurilor europene".

Premiile anuale ale revistei "Piata Financiara" se acorda in baza unor analize jurnalistice echidistante si recompenseaza performantele din sectorul financiar-bancar: Banca anului, Banca anului retail, Banca anului corporate, Bancherul anului, Cel mai bun produs bancar, Asiguratorul anului, Best in leasing, Performanta in fonduri de investitii.

Evenimentul s-a desfasurat la Hotel Intercontinental din Bucuresti si a reunit personalitati din domeniul financiar-bancar si din cele mai importante companii romanesti si straine.