Pentru îmbunătățirea experienței dumneavoastră de navigare, acest site folosește cookies.
Orice prelucrare a datelor personale se va face doar în baza acordului dumneavoastră.
Vă puteți schimba opțiunea în orice moment, prin modificarea setărilor în browserul dumneavoastră.

CEC Bank lanseaza CEC Pay, aplicatia Android prin care clientii bancii pot plati contactless, utilizand tehnologia NFC (Near Field Communication - comunicare in camp apropiat), direct cu telefonul la comercianti.

CEC Pay functioneaza doar prin conectarea cardurilor Visa CEC Bank si permite inclusiv transferuri rapide de bani atat catre alti utilizatori de CEC Pay, cat si catre carduri emise de alte banci din Romania. Utilizatorul CEC Pay poate sa isi personalizeze experienta de plata si sa isi securizeze tranzactiile, direct din aplicatie, prin activarea optiunii de autorizare tranzactii in cazul unor plati cu o anumita valoare sau in cazul mai multor tranzactii consecutive.

"Tehnologia si nevoile clientilor nostri evolueaza, de aceea platile mobile sunt una dintre prioritatile noastre si am inceput cu CEC Pay intrucat peste 80% din portofoliul nostru de clienti sunt utilizatori ai sistemului de operare Android. Urmeaza ca in prima parte a acestui an sa lansam si o solutie de plata similara pentru utilizatorii de sistem iOS. Suntem foarte atenti la tot ce se intampla la nivel de tehnologii noi si solutii inteligente de plata si transfer bani. Banking-ul pana la urma trebuie sa fie la fel de simplu si accesibil ca orice alta experienta online", a spus Bogdan Neacsu, Director General - Presedinte CEC Bank.

Pentru a putea plati cu telefonul, utilizatorii CEC Pay au de urmat trei pasi simpli: descarca aplicatia din Google Play Store, adauga cardurile Visa, de debit sau de credit, de persoana fizica sau juridica, si pot incepe cumparaturile.

Serviciul CEC Pay este gratuit, iar platile cu telefonul mobil sunt realizate fara taxe sau comisioane. Clientii pot consulta ghidul de utilizare CEC Pay la adresa www.cec.ro

***

Despre CEC Bank

CEC Bank este banca romaneasca cu cea mai lunga traditie. Fondata in 1864, CEC Bank are in prezent peste 2 milioane de clienti, cea mai extinsa retea nationala, cu peste 1.000 de sucursale si unitati teritoriale si active de 29,3 miliarde lei, la sfarsitul anului 2018.

CEC Bank este o banca universala de top pe piata romaneasca, care ofera o gama completa de produse si servicii persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor mari, prin multiple canale de distributie: unitati bancare, retele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking si phone-banking (Tele CEC).

Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, este unicul actionar al CEC Bank, iar in luna noiembrie a acestui an (a.c. 2019), in urma acordului Comisiei Europene, capitalul bancii a fost majorat cu 940 milioane lei.

Mai multe detalii despre produsele si serviciile oferite de CEC Bank pot fi obtinute in orice unitate a Bancii, apeland gratuit Serviciul suport clienti la numarul de telefon 0.800.800.848 sau accesand site-ul www.cec.ro