contact relatii clienti

Venituri din străinătate

Vezi în ce condiții poți obține credite pe baza veniturilor din străinătate.

Poții să obții credit dacă ai venituri din străinătate?

La CEC Bank poți obține credite de nevoi personale sau credite ipotecare pe baza veniturilor din străinătate, în anumite condiții.

La CEC Bank poți obține credite de nevoi personale sau credite ipotecare pe baza veniturilor din străinătate, însă, trebuie să îndeplinești mai multe condiții și să prezinți documente care demonstrează realizarea veniturilor.

 

 

Condiții pentru contractarea de credite pe baza veniturilor din străintate:

  • Să îndeplinești condițiile generale de eligibilitate
  • Să prezinți garanții reale, respectiv ipoteca imobiliară și/sau ipoteca mobiliară prin constituirea unui cash colateral (asupra depozitelor colaterale)
  • Sunt acceptate și garanțiile emise de fonduri de garantare în numele și contul statului
  • Să prezinți documente care certifică realizarea de venituri din străinătate

 

Documente doveditoare ale veniturilor necesare pentru aprobarea creditului

  • adeverință de salariu sau un document emis de angajator care să cuprindă cel
    puțin informațiile înscrise pe formularul CEC Bank referitoare la datele de identificare
    ale angajatorului și angajatului și la veniturile realizate. Documentul trebuie prezentat
    în original și cu traducere legalizată. Alternativ adeverinței pot fi prezentați fluturașii de salariu insotiți de extrasele de cont aferente ultimelor 3 luni încasate.
  • contractul/contractele de muncă și după caz actele adiționale aferente acestora,
    traduse conform celor de mai sus. Din documentele prezentate trebuie să rezulte că
    persoanele în cauză au o vechime în muncă de cel puțin 12 luni și o vechime la locul
    de muncă actual de cel puțin 3 luni, cu exceptia persoanelor cu varsta de până la
    25 de ani pentru care vechimea la actualul angajator trebuie sa fie de minimum 6
    luni. Pot fi acceptate situațiile în care în ultimele 12 luni există întreruperi de cel mult
    1 lună calendaristică, exceptând ultimele 3 luni raportate. Alternativ contractului de muncă se poate prezenta oferta de angajare acceptată de persoana în cauză.
  • dovada privind luarea în evidență de către autoritatea fiscală a țării în care sunt
    realizate veniturile, tradusă conform celor de mai sus.
  • copia pașaportului, certificată la ghișeul unității CEC Bank de către lucrătorul
    bancar în cazul în care veniturile sunt realizate într-o țară din afara Uniunii Europene
  • o declarație pe propria răspundere din care să rezulte:

           *acordul privind suportarea de către client a cheltuielilor efectuate de Bancă în scopul transmiterii corespondenței în cazul în care adresa de corespondență nu este în România.

           *acordul privind comunicarea de către client a oricărei modificări intervenite pe parcursul duratei de creditare în ceea ce privește adresa de corespondențaă declarată.

  • sunt acceptate traducerile legalizate la Consulatul Român/misiunea diplomatică a
    României sau la un notar public din România/un notar public din țară în care sunt
    realizate veniturile. În acest caz este necesară și apostila/supralegalizarea, după caz,
    pe toate documentele cu parafa originală de legalizare.